Raport de activitate PRIMAR – primul an de mandat

Raport de activitate PRIMAR – primul an de mandat

Stimați cetățeni,

Pe 27 septembrie 2020 cu o majoritate de voturi de peste 60%, ați ales ca eu să vă reprezint interesele administrative din funcția de primar, pentru cel puțin următorii 4 ani.

Am preluat această funcție în data de 21 octombrie 2020, în baza unui program electoral prezentat cetățenilor în campania electorală, cu dorința și determinarea de a realiza proiectele promise.

Principalele capitole prezentate cetățenilor în broșura electorală cu care am candidat au fost: Drumuri bune, Apă și canalizare, Piață de alimente, Gaze și electricitate, Transparentizarea actului administrativ, Locuri de muncă, Educație, Sănătate, Religie, Sport.

Toate aceste planuri asumate au fost abordate în primul an de mandat, multe proiecte au fost demarate și se află în diferite stadii de implementare, altele se află în lista sinteză de proiecte pentru care căutăm permanent surse de finanțare.

Provocările din primul an de mandat au fost dificile din mai multe motive:

  • Orașul Negrești este rămas în urmă cu multe reforme necesare dezvoltării.
  • În anul 2021 au fost foarte puține programe de finanțare pentru portofoliul de proiecte pe care mi l-am propus. Nu a existat posibilitatea depunerii la finanțare a proiectelor pe fonduri europene (pentru exercițiul financiar european 2021-2027 nu sunt aprobate ghidurile de finanțare).
  • Orașul Negrești nu mai are reprezentanți în funcții publice importante la nivel județean și central, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori.
  • Lipsesc fondurile proprii pentru cofinanțarea proiectelor.

În pofida acestor greutăți, am reușit ca în acest an să deblocăm, să găsim finanțare pentru proiecte mai vechi și să demarăm proiecte noi în valoare totală de aproximativ 40 milioane de lei.

Evoluția politică din ultimul an nu a asigurat un climat predictibil pentru administrație, iar evoluția pandemiei de COVID 19 a adus permanent provocări noi.

Alături de Consiliul Local Negrești, cu care am o colaborare strânsă și corectă, bazată pe încredere reciprocă, am căutat permanent cele mai bune soluții la problemele cu care ne-am confruntat.

Orașul Negrești are în prezent o situație socială și economică stabilă, cu posibilități de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Nu se poate realiza nimic spectaculos „peste noapte”, dar cu o abordare constructivă și cu decizii înțelepte putem pune bazele unei dezvoltări durabile. Asta facem zi de zi în administrația publică locală și considerăm că suntem pe drumul bun.

Vă mulțumim pentru suportul, înțelegerea, sfaturile și colaborarea pe care o aveți cu instituția Primăriei Negrești și va asigurăm că într-un final rezultatele vor fi cele așteptate.

#SEPOATE!

Cu deosebit respect,

Petru Cristinel Rusu,

Primarul orașului Negrești

Previous Convocarea Consiliului Local al orașului Negrești în ședință ordinară, pentru data de 28 octombrie 2021, ora 14,00 în sala de ședințe a Primăriei

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com.
Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei.
Copyright @2020 Primăria Oraşului Negreşti