În temeiul prevederilor art. 47 alin. (5) lit. b) și ale alin. (6) și (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, comunicăm că au fost emise acte administrative fiscale, respectiv Decizii de impunere pentru anul 2024, pentru creanțe datorate bugetului local de către persoane fizice.
Actele administrative fiscale pot fi consultate de titularii acestora la sediul organului fiscal emitent.
Prezentele acte administrative fiscale se consideră comunicate în termen de 15 zile de la data afișării anunțului, respectiv 05.04.2024.
Dacă aveți nelămuriri în legătură cu acest anunț, ne puteți contacta la sediul nostru sau la numărul de telefon 0235457679, int. 125.
Emiterea deciziilor de impunere este o obligație legală, reprezentând titlu de creanță în baza căruia organul fiscal poate pretinde plata creanțelor și în cazul de refuz poate proceda la executarea silită.
Decizia de impunere este un act administrativ fiscal şi cuprinde informaţii referitoare la bunurile impozabile (clădiri, terenuri, mijloace de transport etc), cuantumul impozitului aferent pentru anul 2024, scadența termenelor de plată, aplicarea majorărilor pentru neachitarea obligaţiilor la termen şi posibilitatea de contestare.
Decizia de impunere NU este o notă de plată. Pentru contribuabilii care au achitat impozitele şi taxele locale, emiterea acestora NU înseamnă că trebuie să le mai plătească din nou.
Motivația întocmirii şi transmiterii deciziei de impunere:
- temeiul de drept: Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, art.47, Titlul III, coroborat cu Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare;
- dreptul contribuabililor de a fi informați.
Vă mulțumim pentru înțelegere!