Anunț – 21 loturi de case, situate în suburbia Cioatele, pentru tinerii cu vârsta între 18 – 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală

Anunț – 21 loturi de case, situate în suburbia Cioatele, pentru tinerii cu vârsta între 18 – 35 de ani pentru construirea unei locuințe proprietate personală

Primăria oraşului Negreşti aduce la cunoştinţă persoanelor interesate că dispune de un număr de 21 loturi de case, situate în suburbia Cioatele, care se atribuie, la cerere, tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 ani, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 15/2003.

În condiţiile Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală şi a H.C.L. nr. 11/2009 prin care au fost aprobate criteriile de stabilire a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor pentru atribuirea de terenuri, conform Legii nr. 15/2003, pot depune cereri pentru atribuirea unui teren în suprafaţă de 500 mp, pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, următoarele persoane:

  • au vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi 3 5 de ani neîmpliniţi;
  • au domiciliul stabil în oraşul Negreşti;
  • la data depunerii cererii, precum şi la data rezolvării acesteia, nu au avut sau nu deţin în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe proprietate personală, atât în localitatea în care se solicită atribuirea în folosinţă a unui teren, cât şi în alte localităţi;
  • nu au beneficiat de programe sociale privind acordarea de locuinţe.

Pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor precizate mai sus, solicitanţii vor depune  următoarele documente:

  • cerere tip, potrivit modelului prevăzut în Norma metodologică pentru aplicarea Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală;
  • copie de pe certificatul de naştere;
  • copie de pe actul de identitate;
  • declaraţia solicitantului, autentificată la notariatul public, pe propria răspundere, că nu deţine sau că nu a deţinut în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei locuinţe;
  • declaraţia părinţilor solicitantului, autentificată la notariatul public, pe propria răspundere, că nu deţin sau că nu au deţinut în proprietate, în ultimii 1 O ani, un teren în suprafaţă mai mare de 500 mp în mediul urban şi de 5000 mp în mediul rural, indiferent de localitatea în care este situat terenul.

Beneficiarul terenului pentru construirea unei locuinţe proprietate personală este obligat să înceapă construcţia locuinţei în termen de un an de la data atribuirii terenului şi să o realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul nerespectării condiţiilor prevăzute mai sus, prin hotărâre a consiliului local i se retrage beneficiarului dreptul de folosinţă asupra terenului atribuit.

După finalizarea construirii locuinţei, consiliul local poate hotărî, la solicitarea proprietarului locuinţei, vânzarea directă către acesta a terenului respectiv. Preţul de vânzare se stabileşte prin expertiză tehnică, întocmită de un expert evaluator autorizat şi aprobată de consiliul local.

Actualizarea dosarelor, pentru cei care au depus cereri, precum si depunerea cererilor de catre cei interesati se vor face pana la data de 28.04.2021.

Previous Dezbatere publica – Proiectul de hotărâre privind reglementarea circulaţiei pe anumite drumuri publice administrate de Consiliul local al oraşului Negreşti

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Compartimentului Comunicare si Informatizare la adresa: ciprian.cercel@negresti.ro.
Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei.
Copyright @2020-2024 Primăria Oraşului Negreşti