Primăria orașului Negrești, prin Direcția de Asistență Socială, vă aduce la cunoștință că, începând cu data de 17 octombrie 2022, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie conform Legii nr.226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Formularul Cerere – declarație pe propria răspundere poate fi ridicat de la sediul Direcției de Asistență Socială sau descărcat de pe site-ul instituției.
Cererile însoțite de actele doveditoare se depun la Direcția de Asistență Socială Negrești, strada Păcii nr. 1.
Potrivit actului normativ mai sus menționat, familiile și persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei sau 2.053 lei în cazul persoanei singure pot beneficia (inclusiv cumulat) de următoarele tipuri de ajutoare:
– ajutoare pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi și/sau petrolieri;
– suplimentul pentru energie.
Care sunt criteriile pentru a beneficia de cele două ajutoare, care este valoarea acestora și modalitatea de accesare, găsiți explicat în detaliu aici: https://bit.ly/3C8NjLm