RAPORTUL de activitate al primarului Orașului Negrești, al doilea an de mandat, pentru perioada octombrie 2021 – octombrie 2022

RAPORTUL de activitate al primarului Orașului Negrești, al doilea an de mandat, pentru perioada octombrie 2021 – octombrie 2022

Stimați cetățeni,

În data de 21 octombrie 2022 se împlinesc doi ani de când, datorită votului dumneavoastră, am fost învestit în funcția de Primar al Orașului Negrești.

Este, practic, jumătatea primului mandat, un mandat marcat de provocări suplimentare atât în primul, cât și în al doilea an.

Primul an de mandat a fost impactat de pandemia de coronavirus care a adus provocări și responsabilități majore administrației locale, iar al doilea an a început cu izbucnirea conflictului de la granițele țării între Rusia și Ucraina; războiul a adus greutăți suplimentare, cele mai mari pentru administrația locală fiind creșterea prețurilor. Situația ne-a obligat să găsim resurse suplimentare pentru investițiile în curs și să amânăm unele investiții pe care le aveam în plan.

Cu toate provocările, Orașul Negrești a intrat într-o etapă substanțială de  dezvoltare în acești doi ani. Afirmația este întărită de cifre.

Astfel, astăzi, Primăria Orașului Negrești are în diferite stadii de implementare proiecte în valoare de peste 68.000.000 lei, echivalent a peste 13.600.000 EURO. Au fost accesate toate programele de finanțare naționale și prin fonduri europene alocate. Avem proiecte finanțate sau în curs de finanțare prin: PNDL, AFM, ANL, CNI, PNI, „Anghel Saligny”, POIM, PNRR, GAL și fonduri proprii.

De asemenea, în acest moment lucrăm împreună cu o firmă de consultanță la un proiect major ce va fi finanțat prin fonduri europene din POR – exercițiul financiar 2021-2027.

Avem inițiate, în curs de implementare și finalizate în acest an un număr de 32 proiecte, iar cele mai importante ca valoare sunt:

  • Reabilitarea și modernizarea drumurilor în Negrești și în satele aparținătoare – 5 loturi, în valoare de 15.476.479 lei,
  • Construirea de locuințe ANL pentru tineri, în valoare de 6.277.432 lei,
  • Modernizarea drumurilor de interes local în Negrești prin PNI, în valoare de 6.976.578 lei,
  • Reabilitarea rețelei de apă și canalizare, în valoare de 4.948.334 lei,
  • Creșterea eficienței energetice la clădirile publice, în valoare de 4.925.226 lei,
  • Construirea Pieței Agroalimentare a Orașului Negrești, în valoare de 2.726.749 lei.

Pe fonduri europene, cele mai importate proiecte inițiate în acest an sunt:

  • Construirea unei creșe în Orașul Negrești, în valoare de 2.005.806 EURO,
  • Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei clădirilor publice, în valoare de 1.182.290 EURO,
  • Ecosistem digital integrat, în valoare de 428.000 EURO,
  • Mobilitate urbană verde, în valoare de 293.000 EURO,

Personal, sunt convins că singura șansă de dezvoltare a orașului este atragerea de finanțări din alte surse decât cele proprii, deoarece veniturile proprii sunt insuficiente și asigură mai puțin de jumătate din fondul de salarii necesar.

Vă reamintesc că principalele capitole prezentate  în broșura electorală cu care am candidat au fost: Drumuri bune, Apă și canalizare, Piață de alimente, Gaze și electricitate, Transparentizarea actului administrativ, Locuri de muncă, Educație, Sănătate, Religie, Sport.

Toate aceste planuri asumate au fost abordate în prima jumătate de mandat: multe proiecte au fost demarate și se află în diferite stadii de implementare, altele se află în lista sinteză de proiecte pentru care căutăm permanent surse de finanțare.

În prezent, Primăria Orașului Negrești nu are datorii și se află în graficul de plăți asumat de Ordonatorul de Credite. Prin eforturi substanțiale am găsit resursele financiare suplimentare necesare urmare a creșterii prețurilor și care puteau pune în pericol investițiile în curs. Abordarea a fost precaută și am încercat să găsim resursele pentru a termina investițiile începute, amânând uneori alte investiții pe care le avem în plan.

Din păcate, în acest an a apărut o problemă majoră prin scadența unei plăți de 1.000.000 EURO către CNI, asumată în urmă cu 15 ani de doi negreșteni: unul la conducerea primăriei, la acea dată, și unul la conducerea Consiliului Județean Vaslui. Suma, provenind de la proiecte de apă și canalizare derulate în oraș în trecut, a fost rostogolită și amânată prin diverse tertipuri și a apărut la plată în acest moment.

Este cea mai mare provocare cu care ne confruntăm, iar dacă decizia instanței ne va fi defavorabilă, datoria poate aduce administrația locală într-un colaps financiar nedorit.

 Alături de Consiliul Local Negrești, cu care am o colaborare strânsă și corectă, bazată pe încredere reciprocă, am căutat permanent cele mai bune soluții la problemele cu care ne-am confruntat.

Orașul Negrești are în prezent o situație socială și economică stabilă, cu posibilități de dezvoltare pe termen mediu și lung.

Dragi cetățeni, suntem convinși că nu se poate realiza nimic spectaculos „peste noapte”, că în munca pe care o desfășurăm facem și unele greșeli, că nu am realizat încă tot ceea ce așteptați de la noi, dar vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru a face maximum posibil pentru orașul Negrești și cele șase sate aparținătoare.

Cu o abordare constructivă și cu decizii înțelepte putem pune bazele unei dezvoltări durabile. Asta facem zi de zi în administrația publică locală și considerăm că suntem pe drumul bun.

Vă mulțumim pentru suportul, înțelegerea, sfaturile și colaborarea pe care o aveți cu instituția Primăriei Negrești și va asigurăm că într-un final rezultatele vor fi cele așteptate!

#SEPOATE!

Cu deosebit respect,

Petru-Cristinel Rusu,

Primarul Orașului Negrești

Previous ANUNȚ privind vânzarea  prin licitație  publică a apartamentului cu o camera și dependințe situat în orașul Negrești, str. Gării, Bl. G2, Sc. A, Et. II, Ap. 9, județul Vaslui

Informatii publice

Primaria Negresti

Consiliul Local

Negresti, Str. Nicolae Balcescu nr. 1 
Judetul Vaslui, Romania, 735200

Luni – Joi: 08:00 – 16:30

Vineri:       08:00 – 14:00

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Compartimentului Comunicare si Informatizare la adresa: ciprian.cercel@negresti.ro.
Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei.
Copyright @2020-2024 Primăria Oraşului Negreşti