În atenţia tinerilor adolescenţi din oraşul Negreşti – fapte care trebuie evitate

Serviciul de Poliție Locală Negrești vă aduce la cunoștință următoarele fapte care trebuie evitate, tocmai pentru a nu veni în conflict cu prerogativele HCL nr. 28/2021 privind aprobarea planului de măsuri pentru combaterea unor fapte care afectează climatul social și a Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Așadar:

  • distrugerea, deteriorarea sau murdărirea mobilierului urban amplasat în parcuri sau pe trotuarele domeniului public sau a altor bunuri aparținând acestuia, constituie contravenție și se sancționează conform art. 6 din HCL nr. 28/2021 cu amendă de la 200 la 1000 lei.
  • Mutarea mobilierului urban (bănci, coșuri de gunoi, bariere, tarabe sau alte bunuri proprietate publică) de la locurile unde au fost amplasate, constituie, de asemenea, contravenție și se sancționează conform HCL nr. 28/2021 art. 5 cu amendă de la 100 la 500 lei.
  • Pătrunderea cu încălcarea normelor legale de acces în sediile autorităților publice centrale sau locale, instituții publice, instituții de învățământ și a spațiilor aparținând acestora constituie contravenție și se sancționează conform Legii nr. 61/1991 art. 3 alin. 1 lit. c cu amendă de la 500 la 1500 lei.

Urmare a celor prezentate mai sus, Poliția Locală Negrești recomandă celor în cauză să se abțină de la încălcarea prerogativelor în vigoare, în caz contrar, cu ajutorul camerelor de supraveghere ale orașului, persoanele mai sus menționate vor fi identificate si sancționate în consecință .

De asemenea, având în vedere buna credință precum și spiritul CIVIC al părinților, îi rugăm pe aceștia să-și supravegheze cu mai multă atenție copiii, în primul rând pentru integritatea acestora, și nu în ultimul rând pentru a nu produce prejudicii domeniului public.

Previous Suplimentarea proiectului ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Negreşti, din data de 23 iunie 2022, ora 14,00

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com.
Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei.
Copyright @2020 Primăria Oraşului Negreşti