Dezbatere publica – Proiectul de hotarare privind aprobarea Regulamentului de vanzare a locuintelor construite din fondurile statului aflate in domeniul privat al orasului Negresti

În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr.52/2003, privind transparența decizională în administrația publică, republicată, propunem spre dezbatere publică textul complet al proiectului de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de vânzare a locuințelor construite din fondurile statului aflate în domeniul privat al orașului Negrești.

Proiectul de hotărâre a fost afișat la sediul propriu al Primăriei orașului Negrești, din strada N. Bălcescu, nr. 1 și publicat pe site-ul instituției www.negresti.ro, în data de 02.03.2022, conform procesului-verbal nr. 4037.

Cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare, cu privire la proiectul de act normativ, la sediul Primăriei orașului Negrești – Registratură, respectiv în format electronic pe adresa de email inforpnegresti@gmail.com, până pe data de 30.03.2022.

Ședința publică în cadrul căreia va fi dezbătut proiectul de hotărâre susmenționat va fi organizată în data de 14.04.2022, ora 10.00, în sala de ședință a Primăriei.

Proiectul de hotarare poate fi consultat in sectiunea Proiecte de hotarari supuse dezbaterii publice.

Previous Oferta locuri de munca TRW AIRBAG SYSTEMS

Leave Your Comment

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com.
Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei.
Copyright @2020 Primăria Oraşului Negreşti