Schema de ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor şi crearea de noi locuri de muncă pe teritoriul orașului Negrești

Se aduce la cunoștința agenților economici că la nivelul UAT Negrești se află în desfășurare Schema de ajutor de minimis pentru stimularea investițiilor şi crearea de noi locuri de muncă pe teritoriul orașului Negrești.

Ajutorul de minimis constă în scutirea de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren pentru întreprinderile care:

  • efectuează o investiție inițială în orașul Negrești ce depășește echivalentul în lei a 50.000 euro,
  • după finalizarea investiției asigură crearea unui număr de cel puțin 3 noi locuri de muncă.

Scutirea la plată a impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren se acordă pe o perioadă de până la 3 ani, pe baza criteriilor de acordare, fără a depăși termenul final al schemei de ajutor de minimis, 31.12.2023.

Pentru a fi eligibilă, întreprinderea solicitantă a ajutorului de minimis trebuie să îndeplinească condiția de a nu fi beneficiat în ultimii 2 ani fiscali și în anul fiscal în curs, fie din surse ale bugetului de stat sau ale autorităților locale, fie din surse comunitare, de ajutor de minimis, care, cumulat cu suma solicitată în proiect, să depășească echivalentul în lei a 200.000 euro, iar în cazul întreprinderii care activează în sectorul rutier a 100.000 euro.

Totodată, se aduce la cunoștința celor interesați că Primăria Negrești dispune de terenuri și construcții/clădiri care pot fi concesionate/închiriate în totalitate sau pe loturi, la prețuri avantajoase, în condițiile legii, în următoarele locații:
  • Teren în extravilan Parpanița în suprafață totală de 33316 mp și structură metalică în suprafață de 800 mp
  • Teren în intravilan, str. Ion Creangă, nr. 2, în suprafață de 3474 mp și 6 clădiri cu Scd 665 mp
  • Teren în intravilan, str. 1 Decembrie, nr. 55, în suprafață de 6135 mp și 9 clădiri cu Scd 1013 mp

Pentru clădirile degradate sau fără toate utilitățile, tarifele de închiriere se reduc cu până la 50% pentru o perioadă de maxim 5 ani.

Tarifele de pornire pentru organizarea licitațiilor sunt cele aprobate prin HCL nr. 42/2021.

Relații suplimentare se pot obține la sediul Primăriei Negrești din str. Nicolae Bălcescu, nr. 1, la telefon 0235457679, int. 127 sau prin email, la adresa itx@negresti.ro.

Previous În atenția unităților care au nevoie de forță de muncă

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com.
Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei.
Copyright @2020 Primăria Oraşului Negreşti