În atenția contribuabililor care dobândesc mijloace de transport de la operatori economici, comercianți auto sau societăți de leasing

Potrivit prevederilor art. 469 alin. (1) lit. “o” din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, NU se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru autovehiculele second-hand înregistrate ca stoc de marfă şi care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing.

Potrivit pct. 108 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal din 06.01.2016 pentru aplicarea prevederilor art. 469 alin. (1) lit. “o” din Codul fiscal, operatorii economici, comercianţi auto sau societăţi de leasing care au mijloace de transport înregistrate ca stoc de marfă prezintă, după caz, următoarele:

  • proces-verbal de reintrare în posesie a vehiculului înscris ca marfă pe stoc – în copie;
  • declaraţie de inventar;
  • extras din situaţiile financiare care dovedesc înscrierea pe stoc;
  • dovada radierii din circulaţia pe drumurile publice;
  • o cerere de scoatere din evidenţele fiscale;
  • copie a actului de înstrăinare-dobândire către un operator economic care are ca obiect de activitate reciclarea/vânzarea pieselor rezultate din dezmembrarea mijlocului de transport şi/sau a oricărui alt act doveditor al recunoașterii daunei totale de către asigurător sau al transferului de proprietate, spre exemplu factura de valorificare a vehiculului avariat către un operator specializat în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, în cazul mijlocului de transport declarat daună totală.

Iar potrivit prevederilor art. 471 alin. (7) din Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, depunerea declarațiilor fiscale reprezintă o obligație şi în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului pe mijloacele de transport.

Din cele prezentate rezultă că există obligația declarării mijloacelor de transport second-hand înregistrate ca stoc marfă, la organul fiscal unde operatorii economici au domiciliul, sediul sau punctul de lucru, aceștia beneficiind însă de scutire de la plata impozitului pe mijloacele de transport declarate, conform actelor justificative mai sus menționate.

Totodată, conform prevederilor art. 159 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.

Astfel, deși operatorul economic beneficiază de scutire de la plata impozitului pe mijloacele de transport second hand înregistrate ca stoc de marfă, prezentarea certificatului fiscal la înstrăinarea mijlocului de transport este obligatorie pentru atestarea achitării tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale.

Punctul de vedere al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației – Direcția Generală Administrație Publică, Direcția pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale poate fi consultat la următoare adresa:

http://www.dpfbl.mdrap.ro/documents/spete_fiscale/mijloace_de_transport/Speta_din_data_de_07_august_2018_inregistrare_auto_stoc_de_marfa.docx

Prin urmare, în vederea declarării mijloacelor de transport dobândite de la operatori economici, comercianți auto sau societăți de leasing este necesar să prezentați certificatul fiscal eliberat de către organul fiscal de la sediul/punctul de lucru al vânzătorului.

Previous Lista de priorități ANL pentru anul 2021

Leave Your Comment

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com.
Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei.
Copyright @2020 Primăria Oraşului Negreşti