Primaria Orasului Negresti, Judetul Vaslui

Switch to desktop Register Login

ANUNŢ privind SCUTIREA majorărilor de întârziere datorate de PERSOANE JURIDICE, I.I., I.F., P.F.A.

Vă aducem la cunoştinţă că potrivit HCL nr. 122 din 30.10.2017 a fost aprobată schema de ajutor de minimis pentru acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale, chiriilor, redevenţelor şi altor obligaţii la bugetul local, datorate de către persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale, asociaţii, fundaţii şi alte entităţi de drept privat care au calitatea de contribuabili la bugetul local al oraşului Negreşti.

Pot beneficia de măsurile de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă, întreprinderile care îndeplinesc următoarele condiții:

Ultima actualizare: Miercuri, 01 Noiembrie 2017 14:41

Accesări: 86

Anunţ publicitate din 19.09.2017

În temeiul prevederilor art.47 alin (5) lit. b) şi ale alin. (6) şi (7) din Legea nr. 207 /2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, comunicăm că au fost emise acte administrative fiscale pentru următorii contribuabili:

Ultima actualizare: Marți, 10 Octombrie 2017 15:08

Accesări: 104

Anunţ important privind impozitarea clădirilor

Serviciul impozite şi taxe locale informează persoanele fizice asupra modificărilor aduse de Legea 227/2015 privind Codul fiscal asupra impozitului pe clădirile deţinute, care se va calcula în funcţie de destinaţia clădirii:

- clădire rezidențială - construcție alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii;

- clădire nerezidențială - orice clădire care nu este rezidențială;

- clădire cu destinație mixtă - clădire folosită atât în scop rezidențial, cât și nerezidențial.

Ultima actualizare: Marți, 08 August 2017 09:28

Accesări: 200

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei. Copyright @2017 Primăria Oraşului Negreşti

Top Desktop version