Primaria Orasului Negresti, Judetul Vaslui

Switch to desktop Register Login

ANUNŢ PRIVIND SCUTIREA MAJORĂRILOR DE ÎNTÂRZIERE DATORATE DE CĂTRE PERSOANELE FIZICE

Vă aducem la cunoştinţă că potrivit HCL nr. 39 din 26.04.2018 s-a aprobat scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale, chiriilor pentru spaţii, redevenţelor şi altor obligaţii la bugetul local, datorate de către persoane fizice care au calitatea de contribuabili la bugetul local al oraşului Negreşti.

 

Pot beneficia de scutirea de la plata majorărilor, contribuabilii persoane fizice care au obligaţii fiscale restante şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

- contribuabilul stinge integral, până la data depunerii cererii temeinic justificate, dar nu mai târziu de 31.10.2018, inclusiv, sub sancţiunea decăderii, obligaţiile bugetare certe, lichide şi exigibile, exclusiv majorările de întârziere care fac obiectul cererii de scutire;

- contribuabilul să aibă depuse toate declaraţiile prevăzute de Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi toate obligaţiile de plată ca urmare declarării, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege.

- contribuabilul depune cererea temeinic justificată, până la data de 31.10.2018 inclusiv, sub sancţiune decăderii, la registratura UAT oraşul Negreşti, însoţită de următoarele documente:

  • fotocopia/fotocopiile actelor de identitate a/ale proprietarilor;
  • fotocopia documentului de plată (dacă plata nu s-a efectuat la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe);

*Fotocopiile vor fi conforme cu originalul. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia.

       Informaţii suplimentare puteţi obţine în cadrul Serviciului de impozite şi taxe locale.

 DESCARCA Cerere

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei. Copyright @2017 Primăria Oraşului Negreşti

Top Desktop version