Primaria Orasului Negresti, Judetul Vaslui

Switch to desktop Register Login

În atenția persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale

Începând cu luna octombrie 2018, potrivit prevederilor Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau întreprinderile familiale de pe raza unității administrativ-teritoriale Negrești care au nevoie de forță de munca din rândul beneficiarilor de ajutor social, pentru desfășurarea activităților sezoniere, se pot adresa primarului în scris, precizând activitatea ce urmează a fi desfășurată, numărul de lucrători solicitați și perioada de desfășurare a activității sezoniere.

Remunerarea activității desfășurate, norma de lucru, precum și alte obligații și îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări și persoana care prestează activitatea, în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.

Ultima actualizare: Vineri, 07 Septembrie 2018 13:34

Accesări: 22

ANUNȚ privind întocmirea dosarului de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță

Începând cu data de 03.09.2018 se pot depune dosare de acordarea tichetelor sociale pentru anul şcolar 2018 - 2019.

Tichetele sociale se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:

a) copilul să fie înscris într-o unitate de învăţământ preşcolar cu program normal sau prelungit;
b) să frecventeze regulat grădiniţa;
c) venitul lunar pe membru de familie este de până la 284 Iei.

Actele necesare pentru întocmirea dosarului sunt:

Ultima actualizare: Luni, 27 August 2018 11:26

Accesări: 160

DONEAZĂ SÂNGE, SALVEAZĂ O VIAȚĂ!

logo donare sangeDirecția de Asistență Socială Negrești, prin Asistent medical comunitar și Mediatorii sanitari, fac apel la locuitorii Orașului Negrești și ai satelor limitrofe, care sunt donatori sau doresc să doneze sânge, să participe la ’’CAMPANIA NAȚIONALĂ PENTRU DONARE’’.

Donarea se va face la Centrul de Transfuzie Sangvină Bârlad de luni până vineri între orele 8:00-11:00.

Se asigură: - transport gratuit, tichete de masă, set de analize gratuite.

Doritorii se pot înscrie la Direcția de Asistență Socială Negrești sau la nr. telefon - 0235457890

Ultima actualizare: Marți, 14 August 2018 13:25

Accesări: 44

Pentru orice problemă legată de funcţionarea acestui site, vă rugăm să vă adresaţi Biroului de Relaţii cu Publicul la adresa: inforpnegresti@gmail.com. Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului site-ului Primăriei Negreşti se va face cu acordul Primăriei sau cu menţionarea sursei. Copyright @2017 Primăria Oraşului Negreşti

Top Desktop version